Când angajezi un copil/proaspăt absolvent de facultate, eşti conştient că nu are de unde să ştie dedesupturile, detaliile, şmecheriile… Îl angajezi pe un post liber, de multe ori neocupat de luni, poate eliberat de cineva care şi-a băgat picioarele şi a găsit ceva mai bun, pe un salariu pe care nici tu nu ai munci în locul lui, folosindu-te cu nesimţire de „disperarea” lui de a-şi găsi un job şi de a câştiga ceva bănuţi. Asta nu te face antreprenor şi nici cel mai bun manager din lume. Te face un şefuţ cu aere de mare „boss”. Probalitatea să îi reproşezi cât de mult bine i-ai făcut angajându-l şi că aştepţi de la el seriozitate, implicare, devotament, over-time dacă este nevoie (şi ştim clar că doar de asta este nevoie), te face şi javră nenorocită… pentru că exploatezi sentimentele, simţul datoriei şi mai ales, gândul ăla că „mi-a dat o şansă şi nu-l pot dezamăgi”… gând care transformă un angajat cu potenţial creativ enorm, un angajat care poate ridica firma la un alt nivel, într-un roboţel setat pe partitura cu note proaste a unui şef imbecil şi cu o valoare umană zero.

Dacă îţi pleacă oamenii, o parte din vină (dacă nu chiar toată) o ai chiar tu – managerul.

Oamenii merită mai mult decât doar salariul…

Sursa: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2325896054402375&set=a.1528741207451201&type=3&theater (iun 2020)